Farfuriuta ceramica traditionala de Horezu lucrata manual, pe roata, cu motive romanesti specifice zonei Valcea, smaltuita. Fiecare farfurie are un desen propriu si nu se pot gasi doua identice, aceasta fiind o trasatura a obiectelor lucrate cu multa migala si pricepere de vestitii mesteri din cartierul olarilor, ce au mostenit traditia din tata in fiu de multe generatii. Ocupatia de baza a celor din Horezu dateaza de mai bine de 2000 de ani, iar modelele s-au pastrat cu sfintenie. Printre cele mai cunoscute motive populare regasite pe ceramica de Horezu sunt: cocosul de Hurez, sarpele casei, roata sau spirala vietii, spice de grau, bobocei de primavara, ochisori, soarele, floarea- soarelui si multe altele. Timpul de lucru, de la adunatul lutului pentru framantat si pana la realizarea produsului final, este de 6 saptamani si include mai multe etape. Una dintre ele este arderea in cuptoare speciale, dar cea mai frumoasa este decorarea cu cornul si gaita, unelte a caror origine se pierde in negura timpului. In special femeile se ocupa de acest lucru, intrecandu-se in maiestrie, in timp ce barbatii modeleaza lutul.
Diametru aproximativ: 10,5 - 11 cm